Cel mai clar exemplu de profesionalism mi l-a arătat – de fapt, ni l-a arătat, că eram mai mulţi de faţă - un reporter urcat şi el acum pe scara ierarhică. La Prefectură, tipul şi-a luat ziarul la care lucra cu ziua şi a început să citească. La un moment dat exclamă: “Măi, dar cînd am luat eu interviul ăsta, că nu îmi amintesc?” Era un interviu elogios cu un politician local. Apoi s-a lămurit: şefii lui făcuseră interviul şi-l semnaseră cu numele său. Colegul nu s-a revoltat, era şantajabil la rîndu-i. “Şi nici nu e prima dată. Cîteodată scriu două articole şi-mi apar trei, sau nu scriu nici unul şi îmi pare unul. Dar ce să fac, am copil mic”.

Dar chiar asa, ne ia de prosti Isus, cind spune ca vom fi in rai?! Promisiune facuta prea usor, cind se vede faptul ca sintem in studio, la domnul Voiculescu, RAI e in Italia, la Berlusconi, acolo!
Ha-ha-ha! Valentin Stan intra si el in vorba: din datele pe care le detine, e clar ca totul nu e decit o parada de populism ca sa ia ochii electoratului de stinga cu presupusa egalitate, cind, de fapt, crestinismul, ulterior, a dezvoltat si a sustinut, mai ales, idei de dreapta. Nici Judecata de Apoi nu e o idee corecta: pai, cum, El stabileste regulile, El e si arbitru?! Si, uite asa, am avea o emisiune care, la Antena 3, ar consfinti un nou tip de a face presa: Jurnalismul de rastignire.

Ma indragostesc de cuvinte. Rareori de forma, deseori de sufletul lor. Sufletul cuvantului e felul in care limba se arcuieste, se impatureste si se zbate intre bolta si planseu pentru a crea rezonante de ateneu.
In vacanta tocmai incheiata m-a obsedat un cuvant: CONCIERGE
Il rosteam de sute de ori pe zi. Munceam, transpiram, ma chinuiam sa-i gasesc pronuntia perfecta. Pentru ca el, in osatura lui, e un cuvant perfect. Nu-i lipseste nimic. E nobil, uneste culturi pizmase ( l-au nascut francezii - Comte Des Cierges - si l-au luat inspre adoptie saxonii), incepe cu o silaba tihnita ca un lac de munte, are apoi susur de paraias, si, la final, se sparge violent, ca valul de stanci.