Am din ce in ce mai mult impresia ca toate ştifturile pe care le arata Jay Leno in emisiune, ca să se râdă americanii ăia defavorizaţi, sunt cumparate de la Plus. Acu' vreo doua zile am dat peste un pliant, si am ramas şocat de cate chinezării au patentat in ultimu' timp ăştia de la SQNY. La modu' ca au aparut pe piata "prize externe" care iti calculeaza energia consumata, dotate cu afişajul electronic aferent. Probabil pentru cei care s-or fi saturat sa plateasca si energia consumata de vecini. Pe sistemu' apometre. Eftin şi fin.
Altfel, cred că tre' să fii de-a dreptul prost in cap, să vrei să vezi joc de lumini, 7 la număr, in timp ce şampania se răceste in suportul special pe baza de baterii AAA, proaspăt cumpărat de la Plvs.

Nu stiu pe cati dintre voi ii bantuie noaptea imagini socante din intamplarile de peste zi. Pentru ca nu stiu cati dintre voi se uita la stiri. Si nici cati dintre voi rezista pana la pauza dintre jurnal si rubrica sport fara sa inchida ochii. Insa pentru voi, suflete tari, care nu va lasati miscati de nimic, am de gand sa aduc in discutie hidosenia de spot la maraton (pastila). Ăla in care niste octogenari isi descopera al treilea membru superior. Si drept test, se prind la ridicarea unei mese, pe ritmuri dubioase ce vor sa semene a Joe Cocker. Dar nu seamana. Daca mai adaug ca pe masa mai e si-o duduie hardcore iesita parca din circuitul de sumo, posibil sa credeti ca am exagerat cand am intuit varstele mosuletilor. E posibil, dar nu. La fel, corect sau nu, fiecare pauza publicitara va ofera cate zece secunde de bâţâială exhibitionista in gaşcă, sub formă de reclamă la un produs farmaceutic. In cazul de faţă, pastila Maraton. Nu, sex nu puteti sa faceti, dar daca aveti niste mobila de carat...

e 01:00. am dat din greseala peste filmuletul asta, intr-un site. nu-l dau, ca e prost. si filmul e prost, dar mult mai amuzant decat va imaginati. da sigur, apare si partea aiurea. privitoare la difuzarea materialului asta pe un post de televiziune din romania, ce nu sta chiar rau in topul audientelor. asta da, e ingrozitor de trist. si merita sa ne fie rusine inca o data pentru oamenii pe care ii promovam cu ochii inchisi, cu sau fara intentie prealabila.
ceea ce urmeaza insa... nici nu stiu cum poate fi descris mai bine. ma opresc la becali. varianta feminina. 2007. =)) genial voice-over

Un mare plus pentru tata. Seara închide mereu uşa de la bucătărie. Astfel, şansele ca un însetat să dea cu capul în lemn cresc de câteva ori. Şi n-ar fi nici o problemă, dar în vreo trei rânduri mi-am asumat nişte riscuri prosteşti.

Mă doare capul. Naşpa şi brusc, dar n-am chef de pastile. Încep să am oroare la medicamente. Însă nu prea văd în asta subiect de ştire, având în vedere că, de un an şi, bag vitamine-n mine fără să înregistrez rezultate notabile. Întâmplător sau nu, întotdeauna mi se pare mai corect să spun că-s mult prea înalt pentru greutatea mea, decât că aş fi prea slab pentru ce înălţime deţin. Am 1.82, 60 de kilograme, şi multă încredere în exprimare. A, şi mă doare capul. Apare şi-o durere-n cot imediat.

I'm speechless. Totuşi, sunt curios ce vă vine vouă în gând uitându-vă la poza asta. Poate sunteţi miraţi. Sau poate veţi crede că tocmai fusese pornit aerul condiţionat. Să fi fost Oreste presat de vreo treabă, fie ea şi mică? Ori să fi împietrit Ciutacu tocmai la vederea lui... Mihai Gâdea? Aici aţi crede că privirea lui Cristoiu e edificatoare. Însă nimeni nu poate specifica. Poate doar Mircea Badea, din spatele aparatului fotografic, să fi avut un unghi mai bun. Cert e că un om arogant, şi genial în timpul lui liber, a fost îndeajuns de încrezator în capacitatea sa de discernământ, încât să tapeteze icoana de mai sus direct pe pagina personală. I have no speech.


In altă ordine de idei, sunt curios cine e responsabil pentru penibilitatea asta. Un alt om genial, probabil.

Hooverphonic. Prestatie la care nu m-as fi asteptat. Dexter, Johnny Bravo si Powerpuff Girl au rupt, cat s-a putut la ora aia (personal, lumea mi se parea inca adormita). Le stiam doar cateva piese, dar nimic din ce am auzit nou nu m-a deranjat. E o formatie buna, mai buna de cat credeam, si, live, 60% din reusita o cred datorata incredibilei voci a solistei (care nici de imbracat nu se imbraca rau). 10

Morcheeba. Primul concert dupa 2 ani. Fratii veseli, zambeau in continuu. Tocmai inlocuisera o voce straşnică cu altele doua. Voci da, straşnice nu. Nici prea mult farmec nu aveau ca sa pot spune ca ar fi compensat in vreun fel lipsa de proteine. Despre alte capacitati, iar nu stiu daca e cazul, din moment ce la intrare, una dintre ele a bagat senină un "Good evening, Budapest !". In schimb, la a treia sau a patra piesa am remarcat chitaristul, care le-ar fi putut da lejer lectii de canto colegelor. Cei doi Godfrey au continuat seria de poante. Bune, nebune, chiar nu conteaza. Să râdem, să glumim, dar parcă să şi cântăm. 7

Faithless. La oră fixa, au intrat si au inceput hipnoza. Atat calitatile unei piese ca Insomnia, cat si atitudinea moşuleţului Maxi Jazz, au facut publicul, pentru prima data in seara aia, să sară frenetic. Ce a urmat mi se pare pur si simplu incredibil. 16 000 de oameni trăind in acelasi timp aceeasi stare, strigând si aplaudând cu totii de-o dată, nu pentru ca asta ar fi rutina, ci pentru ca simţeau piesele si le apreciau. Dincolo de asta, aş spune ca e imposibil sa il vezi pe omuleţ in scenă si sa nu reactionezi. La 50 de ani are o energie incredibila, si un comportament care impune respect. Mai mult, tratează, la rândul-i, cu respect multimea, intr-un mod pe care nu l-am reperat pana acum la alti artisti. Toti trei membrii grupului, cat si restul oamenilor din orchestratie simt foarte intens propriile creatii, si reusesc să-şi transmita trairile in randul spectatorilor. Asta nu doar ca e de apreciat, dar dovedeste in mare masura calibrul unui muzician.
Nu am ascultat niciodata Faithless din proprie intiativa pana sa ajung la concert, dar seara de vineri ma obliga sa le caut muzica. 11

Kasabian. Mi-au lasat o impresie slaba. Cel putin in prima faza. Au cantat in forta, de vazut se vedea ok, pareau sa fie cu totul acolo, dar mare parte din recital nu mi-au transmis nimic. Nici macar L.S.F. nu m-a impresionat cat as fi sperat. Altora in schimb am vazut ca le-a placut. 8

Reamonn. Cu o grafica ce mi-a adus aminte de HIM si alti asemenea, au aparut pe scena cativa instrumentisti si o balenă. Adica balen. Care balen vroia sa para rochentist, afisand niste blugi strâmţi si un tricou d'n 'la m'şto, imprimat. Yes, daca asta vroia sa para, i-a reusit. Despre muzica totusi parca n-ar fi prea mult de zis. Compozitii gen Cargo si reactie din partea publicului gen Iris la festivalu' berii. Foarte iubiţi de vârsta a treia proaspat ajunsa in incinta, Reamonn au manjit tot ce credeam eu ca inseamna ei, ca trupă. Au cantat Star in timpul recitalului, ca la sfarsit sa revina pentru un bis de doua piese, Supergirl si o anonimă proastă. Am senzatia ca si daca nu ar fi cerut rednecşii bis, ei tot ar fi revenit, pentru ca nu-si băgaseră bucata de rezistenta. Pacat insa ca doua piese geniale nu creeaza o formaţie. 2

Pink. Pentru diversitate, ca tot platisem bilet. Sunetul foarte bun, piesele mai adecvate atmosferei decat as fi crezut, insa comunicarea cu publicul, apropiata de 0. Singurele momente care m-au incantat au fost coverul 4 Non Blondes, What's up (la care inca mai am impresia ca a participat si Linda Perry, dar sa mor io daca mai tin minte), si pasajul din Eurythmics, Sweet dreams infiltrat in piesa de bis, Let's get the party started. Oarecum interesant, dar am din ce in ce mai mult senzatia ca Pink o copiaza grosolan pe Silvia Dumitrescu din perioada romantica (:)). S-o anunte cineva. Pe Pink. 6


La un moment dat dupa o pişare mult mediatizata am trecut si pe la Hotel Fetish, unde am stat pret de 3 melodii, pana ce mi-a ajuns cu sunetul si publicul, slab si beat in mare parte.

Din ce am inteles ulterior, s-ar parea ca Faithless si mai undergrounzii Hooverphonic le-au luat faţa mult trâmbiţaţilor Wu tang, Cooper si Manson. because god is a dj sometimes.