Iar blogger.com îmi traduce Dashboard ca fiind Tablou de bord. Carevasăzică, engage.


Cât despre lălăială, luaţi aici

leave me alone
i'm in control
i'm in control

cred că ăsta-i singurul cover care imi place mai mult decat piesa în original. dincolo de faptul că-i înregistrare live, aş spune că şi dacă era făcut în studio ar fi sunat oricum mult mai "cald" (so gay îi asta) decat varianta strokes. datorită vocalului în principal, şi apoi a chitării, puţin diferită de cea iniţială. şi tobele, mult mai evidente de data asta. a hell of a song. e şi cumva supărat. în felu' lui, e cel mai hardcore indie posibil =))
rocăreala n toată regula. pe mine nu ma băgaţi în seamă, sunt depresat. sau depresionat. de fapt, ştiţi treaba cu depresia. când vine peste tine. şi peste mine. arctic monkeys - take it or leave it

Same old shit. De data asta parcă şi mai old şi mai shit.

Dintr-un punct de vedere, cică aş fi a 11-a. Din altul, cică aş fi idiot. Imi vine să le aprob pe amândouă. S-a încheiat anul. Eu mai am un rest. Am senzaţia că şi luni o să mă trezesc târziu şi o să alerg ca nebunul spre tramvai. So senzaţia. In timpul şcolii aş fi protestat. Acum mi se pare ceva normal, care, bineînţeles, nu are loc. Nu mai ţin minte de când nu mi s-a întâmplat ceva normal. In schimb căcaturi apar din plin. E regulă. Poate că ar trebui să mă obişnuiesc cu ideea, sau poate nu. La dracu. Iar era bine să nu fi fost treaz.

Azi m-am trezit jenant de târziu. Drept pentru care am mers extrem de incet, că na.. deschizi mai greu ochii atunci cand n-apuci sa mananci. Asta a facut sa ma intalnesc la semaforu dă cartier cu o vecină.
La vreo 30 de ani vecina. Când a deschis gura nu s-a oprit pana ce n-a aflat si la ce materii dau bacu. (de fapt mint, ca nici eu nu stiu la ce dau bacu, da' trecem peste. asa, si) M-a intrebat de toate, familie, vacanţă, si de ora de incepere a cursurilor. M-am eschivat putin aici, dar s-a-nteles cumva ca eram in graba. Chiar si asa, tre sa recunosc ca nu m-as fi miscat nici la jumate din viteza pe care am exercitat-o avand companionu de calatorie langa mine. Că na, cand unu trateaza mai cu seriozitate o zi de lucru, atunci incearca si ala de alaturi mentinerea ritmului. Si ala de alaturi a incercat, saracu.
Asa ca toata bataia de cap a fost ok. Fiindca prima ora aveam cu o profa la care mi-e rusine sa intarzii, de obicei. Si pentru ca in ultima vreme i-am fost mai mult dator, am decis ca nu-i frumos sa intarzii nici in ultima saptamana de scoala, la ora ei.

Morala (mai nou am texte moralizatoare) ar fi sa aveti grija peste ce enervanti dati, ca nici nu stiti cum pot sa va ajute. Ei, enervantii.
Bine, varianta a doua, pentru pragmatici, ar fi să nu riscaţi.

Bă.
E frumos când te apucă un moment din ăla vid. În care nu mai gândeşti nimic, la nimic. În schimb după câteva secunde începi să te întrebi de ce ţii piciorul în poziţia aia, de ce mişti haotic mâinile, de ce monitorizezi toate mişcările astea. Într-un cuvânt, de ce eşti atât de prost?
Cred că o să-i spun tăcere spontană. Aşa, ca să-i contrazic pe ăia care susţin că spontaneitatea e un lucru bun. Spontaneitatea sux. Cel puţin cazul ăsta particular de spontaneitate. Când indiferent de ce s-a întamplat în urmă cu câteva minute, următoarea mişcare va fi să o iei pe arătură. O mişcare înţeleaptă, dacă imi e permis să adaug.

A, şi mă mai enervează molecula bărbat-femeie care urcă într-un tramvai aglomerat. Dacă mai este un singur loc liber, el aleargă şi îl ocupă pentru sine. Întotdeauna el. Niciodată ea. Ea poate să stea şi în picioare, are muşchi buni. Ar fi o treabă ca fanii fifty cent să citească asta. Dar nu-mi fac iluzii (ca să n-am deziluzii, vorba cuiva).

Trăim în românia, deci... să vină chinezii.

Desigur, când ai o sete infinit mai mare decât poate un Ciuc să satisfacă, vei cere dublu. Doi ciuci, vă rog !