imi bag p#&a-n tot. zicea cineva la un moment dat. pe cat de simplu, pe atat de practic.

Cand te enervezi dintr-unul sau mai multe motive, posibil sa ai tendinta usoara de a-ti baga p#&a in motiv, respectiv motive. Caz in care te descarci. Dar atunci exista varianta in care motivul se supara si te ia la intrebari. Cum adica iti bagi p#&a-n el? Cum adica? Nici tu nu stii cum adica. Pur si simplu ti-o bagi.

La fel se poate ca acuzand motivele alea, sa omiti de fapt adevaratele motive care te-au dus la starea de nervozitate. Si atunci iti dai seama ca ti-ai bagat p#&a unde nu trebuia.

Un remediu potrivit pentru neajunsurile astea ale băgării poate fi generalizarea. Ti-o bagi in tot.
Daca vreun motiv din jurul tau ridica din sprânceană curios, tu nu ai nici cea mai mica problemă.
"Despre mine era vorba?"
"Nu. Despre... tot."
E un viciu de procedură de care poţi profita.

Remarcabil e ca in modul asta general de abordare, nu ai cum sa gresesti. Cand spui "imi bag p#&a-n tot", esti sigur ca nu ai uitat pe nimeni si nimic. Oricine ar fi fost vinovat pentru starea ta, şi-a primit răsplata cu vârf şi... da, mă scuzaţi.

pe prof îl cheamă Chilărescu, de unde rezultă prescurtarea deloc tâmpită, Chilăr (cu varianta cultă Killer). deci nu se poate spune că dă sfaturi în necunoştinţă de cauză. ba chiar are experienţă. în 30 de ani a omorât multe generaţii.

myspace.com/theamsterdams presents:

De vină ar fi consilierii. Ok. Asta chiar mă linişteşte. Ăsta nu-şi dă seama cât e de stupid?! Se condamnă singur. Practic, aprobă că în fundul ăsta de ţară e nevoie de consilieri personali ca să numeri 12 raţe. Phenomenon.

In tara asta un anumit baselu poate sa faca orice il taie capu'. Eu, pe de alta parte, nu pot. El ia telefoane in vazul tuturor fara sa pateasca nimic. Eu doar putin am fortat nota referitor la o carpa albastra pe care trebuie sa o port, si imediat am fost etichetat drept bataus (ceea ce mi se pare btw f firesc avand in vedere moaca de hulk hogan pe care o posed).

Mihai Gâdea injura, in termeni de specialitate, orice sta impotriva lui voiculescu. Mie mi-ar fi rusine sa fac asta. Sa ma ascund sub masca de jurnalist, ala despre care la carte scrie ca e impartial (ca de aia relateaza evenimente sau le prezinta, dupa caz), si sa incep a-mi etala parerile strict personale in fraze lungi, pseudo-intelectuale, si al dracului de malitioase. Nu pot ba. Si sufar din cauza asta.
Curentatul Valentin Stan foloseste, la fel de curent, cuvinte ca "jurispunere", "cauzeitate". Eu nu pot sa fac asta. Ca e gay. Si poate o sa va scandalizeze hendzfriul atarnandu-i in urechea dreapta. Nu trebuie. Nu dati frau liber frustrarilor. Ce daca el are si voi n-aveti. Unii oameni e mai tehnologizati decat altii. Si asta le da, printre altele, dreptul de a aparea pe un post tv pentru a arata cu degetul toate faradelegile care se petrec. Zi de zi. Nimic nu scapa ochiului vigilent si atat de magic al lui Stan.
Despre Bran o sa va vorbesc intr-o editie viitoare, ca acum ma cam sperie vesta lui de piele.

Vad filme. In ultima vreme, in timpul liber pe care il am, in loc sa fac alte chestii, prefer, din ce in ce mai mult, sa ma uit la cate un film. In ultimele 2 saptamani am vazut, sau re- , dupa caz:

Breakfast Club e o treaba mult mai ok decat ar putea parea la prima vedere, Scent of a woman nu intra in discutie, e capodopera by default, si tot pe aproape ramane Good Morning, Vietnam!, unul dintre putinele filme dspre armata care chiar au un scop, si pe care, mai mult, il si ating.
Supermanul din 1978 e in regula pentru timpurile alea, desi mi se pare mult prea animat (in genul benzilor desenate) pentru un film de cinema. Copilaros pe alocuri, insa i se iarta, datorita vechimii.
About a boy in schimb, ecranizarea romanului lui Nick Hornby, aparuta in 2002, e o minunatie de film. De la distributie la soundtrack, totul se imbina perfect. Nu iau in vizor si mularea pe subiectul cartii, din moment ce inca nu am citit-o, dar din toate celelalte puncte de vedere, e un film de colectie. Cel putin din perspectiva mea. Tot la fel de subiectiva imi e si opinia asupra muzicii, lucrate de acelasi Badly Drawn Boy, pe care il ascult de 2 luni si care inca nu da semne de oboseala. Are un mod unic, original de aranjare a elementelor intr-o compozitie. Si asta e un aspect de care te poti convinge doar ascultandu-l. Contribuie din plin la reusita acestui british movie cu pretentii de drama comedi-psihologica (mai mult ca sigur, termenul imi apartine).
Ce ar mai ramane de spus? Bagati mare la Badly Drawn Boy, si nu neglijati nici creatia fratilor Weitz.

Simbol moral la origine, rezultat al unei munci colective, uniforma Liceului de Informatica este perceputa in moduri diferite de catre oamenii diferiti cu tehnici de gandire diferite ce participa la activitatile institutiei, ducandu-i renumele pe culmi nebanuite. Fara indoiala necesar pentru standardele unui liceu de elita si pentru buna integrare a elevilor acestuia, obiectul vestimentar purtator de emblema isi depaseste, nu de putine ori, atributiile. Pentru unii el devine dumnezeu, iar pentru altii… din contra. Acest lucru se intampla firesc, in conformitate cu mentalitatile distincte, ale profesorilor pe de o parte, si ale elevilor pe de alta parte.
Un spirit conservator va aprecia in orice imprejurare o haina-tipar, recunoscandu-i calitatile si ulterior beneficiile pe care le aduce intr-o institutie publica. Privita din acest unghi, uniforma impune o anumita atitudine din partea celor care intra in contact cu liceul.
In celalalt colt, rebelii de azi dau dovada de acelasi impuls de respingere ca si predecesorii lor, cu exceptia ca ei au parte de incurajarea neconditionata, si poate neintentionata, a stilului democratic promovat pretutindeni. Din pacate, de aici nu decurg numai intamplari fericite, semn subtil ca democratia nu e facuta sa dureze.

Se poate dovedi ca opiniile contrasteaza mult si la nivelul colegilor de generatie. Din cauza asta, e putin probabil ca cineva sa aiba dreptul de a condamna perceptiile a doua epoci diferite. Drept urmare, sacoul ramane acelasi mistic albastru, frumos croit si bine cusut, ce va continua sa declanse controverse cat timp isi va pastra obligativitatea.

Am maine teza la mate. Si sunt tot atat de pregatit pe cat e de mare un ou mic. Pe undeva firesc, au largit domeniile de activitate si s-a redus numarul de specialisti. Combinari de n luate cate k. La ce o sa-mi foloseasca astea? Matematica e buna, s-o stii doar cat sa nu te-ncurci la bani. Restul e extindere. Sau destindere, dupa caz.

Octavian Paler a murit. ma bucur sa stiu ca traiesc in continuare minti luminate ca vadim, gigi sau traian. aceiasi oameni de viitor.

dumnezeu e sus şi vede.

da. aşa. daaa. exact. corect!
Din moment ce e sus, vede. Cu toate astea nu o sa auzi pe nimeni spunand doar ca dumnezeu e sus sau ca pur si simplu vede. Nu. De fiecare data o sa-ti repete intregul dicton. E mare, sus, vede. Sa fie clar pentru toata lumea.
La fel ca moşii din parc care joaca table si care mereu isi reamintesc unul altuia ca "şase e şase, trei e trei". Sunt pensionari cu totii, au ani lasati urma, dar nici dupa atatea decenii şasele nu s-a schimbat deloc. Nici treiul. Sunt mereu aceiaşi.
Singura chestie care ma poate contraria si mai mult e o existenta incontestabila a firii: sunt "două şi alte două". De fiecare dată. Cu toate astea nu o sa auzi pe nimeni spunand ca a dat dubla. Nu nu, cu fiecare ocazie vor fi două şi alte doua. Nu "celelalte două", doar altele. Bănuiesc ca in felul asta spera sa apara in decursul timpului si tripla, sau cine stie, cvadrupla. Două, şi alte două, şi alte două, şi aşa mai altele două...

Şi atunci mă întorc la ce am pornit. Ce rost mai are sa incerci sa combati asa ceva. Cu timpul, începe sa se contureze o logica in jurul marelui aforism. E sus, deci vede. Ca daca era jos, mai vedea dracu' ce fac eu...

Tot din nefericire, inventarea averii a dus la apariţia ipocriziei. Caţavencu devine un fel de Intact pentru mine. Cam jenant aşa.

Sau, cum zicea un prieten cântător, brandul Furazolidon e un brand de căcat. Nimic mai adevărat (decât căcatul promovat). Pe când o campanie cu abţibilduri de pus în geam?

ma termina redusii care sunt mereu de partea celor care castiga, oricare ar fi aia. sa n-aud de o victorie a milanului in finala CL. au ajuns acolo, ok. e timpul sa-si ia pastilele de tensiune si sa mearga acasa. in plus, liverpool nu e la prima incercare.
pe de alta parte manchester a jucat in returu' asta mai mult nu. a pierdut pe merit, daca nu e prea ciudat spus.

alt prilej de bucurie pentru ruptii care tin cu steaua. au ei impresia ca e o realizare a dracului de mare faptul ca dinamo joaca tur preliminar. imi place enorm de mult cand niste inapti ajung sa urasca mai mult echipele adverse decat sa sprijine propria formatie.

e bun. oameni de viitor. si aici si in insula.