Mama mea s-a dus sa o vada pe mama ei. Tatal meu a ramas cu fii-su. recte eu. De aici si pana la gestiunea "automata" a resurselor, nu a mai fost decat un mieunat de pisica (nu e obisnuita cu tehnologia).
Seara, el ma asigură ca pe la 6 strigă la mine sa ma trezesc. Eu, recunoscator, ii multumesc si imi pun telefonul sa sune. Peste vreo opt ore, trecand peste graba cauzata de somnul sanatos al amandurora, e o zi normala. Eu scoala, el servici (avantaj el). Eu Copou, el Pacurari (avantaj eu). Eu religie prima ora, el prezenţă si raport (avantaj el). Pana la prinz amandoi obositi (..c-asa e-n tenis).
Ne reintalnim la dentist, unde coplesit de frenezia forajului, incepe sa faca glume care in mod normal vin la pachet cu cate-o schema logica. HaHaHa si HaHaHa si valea acasa. Raman ultimul razboinic in faţa burghiului. Imi iau repede a patra plomba in decursul a doua saptamani, si fug si eu, ca e foame mare. Acasa observ ca e doar mîţa, care surprinzator sau nu, dormea. Nu-mi ramanea, asadar, decat sa mananc de unul singur, o supa cam acră. Piece of cake.

Cu omu' m-am mai intalnit abia seara, cand a iesit din boxa lui mult iubită. La ora aia am reusit sa ne contram chiar si de la pozitia dulapului de paine..
Concluzia? e una singura, scrisa cu rosu in dreapta
nu incerca asa ceva acasa

ideea e ca butonam teveu' de la mine din camera.
/* da, Watsonu' ala vechi cu tub pe terminate, care e crapat putin in colt, si caruia i-au fost aplicate in tinerete abtibilduri cu radio contact */
si dau pe tvr2 de un omulet care vorbea in engleza, si care avea in background niste coloane de piatra. bag de seama ca or fi Arenele Romane, si continuand in aceeasi maniera de copil perspicac, ajung la concluzia ca nu poate fi chiar selectia la fresh star, ci mai curand obositu' ala de concert Placebo, la care "concurentii" nici macar nu canta coveruri dupa stefan banica. lame! deci, demn de vazut.

omuletu', mentionat mai devreme, era parte din stafful cu care au venit la Bucuresti. a aparut apoi si al doilea, la fel de batran ca primul, spunand senin ca e o reala placere sa fii in echipa lor, chiar si numai pentru ca manevrezi in fiecare zi instrumente de cea mai buna calitate. ce sa zic, nici eu n-as fi prea impresionat sa stiu ca sunt platit de bisexualu' ala cu voce de nevrotic, care canta de rupe, de fiecare data cand prinde microfonul, chitara, portavocea sau statia de taximetru. e un statut mediocru, la urma urmei.
dupa un sir de imagini cu diperatii din parcul carol, care mai de care mai negru inţolit si originally pierced, a fost servit infraredul... acel Infra-Red din deschiderea gigului, afisand pe scena un Hewitt accidentat, un Olsdal putin "fumat", si un Molko putin tuns+putin sictirit. piesa a sunat la fel de bine, dar de ce acea stare pe chipul Brianului? avea sa fie elucidat si misterul care-mi bantuia prin cap inca de pe 13 seara.
numitul stefan cosma, celebrul necunoscut, luase interviu formatiei chiar inainte de concert. a reusit baiatul, cu intrebari de genul "ce loc ocupa Space Monkey in chimia noului album?", sa atraga si raspunsuri cu grad mare de implicatie, like "e piesa patru, sta acolo linistita, si apare la momentul potrivit". ce mai, a pregatit subiecţii pentru marele şou! a parut insa ca s-au vindecat, dupa ce au vazut entuziasmul publicului din faţa lor. semnul a fost clar, Running up that hill, pe care, eu cel putin, nu speram sa il aud . la fel, nu stiu cata lume a crezut in cele doua bis-uri pe care le cerea totusi cu atata tarie.

dorindu-se un final artistic, materialul s-a terminat -la fel cum era intreagul program- sec, cu inregistrarea lui Stefan Olsdal spunand "ai putea chiar sa o inchizi", referitor la camera de filmat.
concertul insa, a fost cu totul altfel. mi-a placut. si asta nu doar pentru ca am stat la trei metri de niste chitari de firmă

de fiecare data cand sunt pe cale sa rup plicul de ness, imi dau seama ca "open here" e la capatul celalalt.

Eram oarecum plictisit de aceeasi muzica din calculator, pe care de vreo 4 luni o ascult in continuu, in rotatie. Prin urmare, deschid dc++ (noi astia mai mici nu am ajuns inca la odc), si bascalios cum ma stiu, dau search la Hotel Fetish, sa vad daca sunt indeajuns de celebri pentru piratii huburilor noastre. Sunt. Dupa cum mi-a sugerat si Albert's not dead -ul gasit pe o adresa ieseana. Patru mp3uri la calitate acceptabila. Maxi-fericit.
Entuziasmat, imi incerc norocul si cu Vaduva BOB, pe care cu o seara in urma ii ascultasem la ei in blog, si imi placusera. De data asta search-ul nu mi-a intors rezultate.
Cu un ultim efort, tastez The Amsterdams in camp, fara vreo speranta. "Total eronat!", ar spune un fost profesor de-al meu, si ar avea dreptate. She a fost piesa intoarsa. Cu orbite solare(vorba kumm-ului), dau download si astept.
Si mai astept putin.
Pana ce la 70% observ ca viteza scade vertiginos(prin ce minune de limitator s-o fi intamplat si asta..), so ma simt obligat sa vorbesc cu omuletu', sa punem de-un extra slot. Amabil, tanarul executa, eu imi iau melodia, o bag in playlist, si fac play.
(acuma canta)--------|>---------
Dupa ce mp3ul isi da si ultima suflare, lasand locul urmatorului, realizez ca in alea 4 minute n-a fost decat Cutia-cu-mancare, aceeasi inregistrare de acum doi ani, cu aceeasi voce androix-izata(sunand parca mai bine decat acum).
Si totusi, in ID3 scria clar The Ams, cum se putea... Intrigat, lansez o intrebare la baiatul educat, de mai devreme, de pe hub, MusicLover pe nick-ul lui. Asta isi da brusc seama ca urmeaza o zi lucratoare si ca n-ar fi rau sa se odihneasca, astfel ca iese. Deci, grabit fiind, nu-mi mai raspunde.

Concluzie: oricum, e mica lumea!

si totusi de ce e colacul ridicat?

Azi, 31.08, m-am desteptat cu o melodie de Nokia. New Moon. excelenta melodie! Aerul care venea de afara, prin usa de la balcon (inchisa), ma gadila delicat facandu-mi pielea de gaina. Era 5:12 am. excelenta ora! Cu acelasi aer optimist m-am prezentat si la gara. Gara de Nord. de-a dreptul minunata! In fine, calatoria a fost magnifica. Cred ca si copacul de langa mine era de aceeasi parere. Sase ore am bagat somn, muzica si Catavencu, so ma mir cum de nu m-am ingrasat. Sarind raspunsul la dilema asta chinuitoare (si excelenta in acelasi timp!), anunt ca am ajuns intreg acasa, si mai intreg decat mine-trandafiru' lu' maica-mea. Apoi fara rusine, am abordat o zeama calda, dupa ce trei zile mancasem doar senvişuri.
Dupa amiaza am mers la un biliard in Master, asa de sfarsit de luna.. sau viata, spuneti-i cum vreti. Mai spre seara ne-am intors din Tudor, indreptandu-ne spre Pacurari. Eram intr-un Renault de prima generatie(se ţine bine Bunicuţa), un alternativist, un hardist, si un m.. are obosit roscat. Trei pletosi intr-o masina cu aspect de trabant ascultand, absolut aleatoriu, Green Day. Asta l-as numi sfarsit de august trait in mod anormal.

Acum e trecut de 12, deci oroarea a inceput. Treziti-ma cand se termina.