nu de la Tetelu, de la mine.
17 July 2006
scriu. de ce scriu? de chef. mare chef de scris. urmează alte inepţii. Lectură!
Cum sugera un prieten acum vreo doua zile, in viata vin momente in care te-apuca, ireversibila, o stare de contemplare a tot ce e injurul tau. Si incepi sa in juri entuziast cand vezi multitudinea de lucruri care merge. Pentru ca vrem nu vrem, trebuie sa recunoastem: in tara asta treburile merg lin, spre lin-absolut. Tramvaiele merg fara jena, calatorii merg fara bilet, microbuzele merg mai mult stând. Old Times-ul e in curatenie generala, Motorul merge in aceeasi directie, iar Master esti numai daca mergi cu insotitor. Vremea de afara merge si ea, pic-pic, pic-pic. Doar pustietatea orasului pare sa incomodeze, dar o data pe an parca merge si cate-o chestie din asta.
Azi, dupa mic dejun am avut impresia ca ceva merge invartindu-se, sau altfel spus, tinzând spre infinit. Analizand suprafata de joc, am realizat ca e haos total. Pe birou stateau la un loc pixuri, monede, pastile de ţânţari, hartii, o agrafa, maţe de la casti si un webcam a carui utilitate nu-mi e nici acum prea clara. Ce-ar mai fi de spus.. cd-urile nu mai incapeau in suporturi, iar blugii necesitau o spalare urgenta. Sa nu mai aducem in discutie perechea de sosete de sub scaun, stătută.
Intreg tabloul asta s-a reflectat in mine, oarecum. Dupa amiaza am renuntat la o bila, din cauza ca monedele alea nu-mi erau de ajuns. Parul mi-e la fel de curat ca blugii (asta ca sa nu cobor sub scaun), si per total ma simt la fel de optimist ca o pastila de ţânţari.
All in all, toata tarasenia e un fel de "post to say goodbye", pentru ca vineri plec. L-am scris acum ca sa fiu sigur ca nu ramane tot device-ul suspendat in aer, dat fiind ca am planificat si o reinstalare de Windows (pe motiv ca maica-mea vrea acel webcam functionabil). M-am gandit ca pana bag tot softu' inapoi nu o sa mai apuc sa pun la punct si blogul. So here I am. Va dedic un calduros-ca-vremea-de-afara "ne-auzim soon" si doamne-ajută.
Azi, dupa mic dejun am avut impresia ca ceva merge invartindu-se, sau altfel spus, tinzând spre infinit. Analizand suprafata de joc, am realizat ca e haos total. Pe birou stateau la un loc pixuri, monede, pastile de ţânţari, hartii, o agrafa, maţe de la casti si un webcam a carui utilitate nu-mi e nici acum prea clara. Ce-ar mai fi de spus.. cd-urile nu mai incapeau in suporturi, iar blugii necesitau o spalare urgenta. Sa nu mai aducem in discutie perechea de sosete de sub scaun, stătută.
Intreg tabloul asta s-a reflectat in mine, oarecum. Dupa amiaza am renuntat la o bila, din cauza ca monedele alea nu-mi erau de ajuns. Parul mi-e la fel de curat ca blugii (asta ca sa nu cobor sub scaun), si per total ma simt la fel de optimist ca o pastila de ţânţari.
All in all, toata tarasenia e un fel de "post to say goodbye", pentru ca vineri plec. L-am scris acum ca sa fiu sigur ca nu ramane tot device-ul suspendat in aer, dat fiind ca am planificat si o reinstalare de Windows (pe motiv ca maica-mea vrea acel webcam functionabil). M-am gandit ca pana bag tot softu' inapoi nu o sa mai apuc sa pun la punct si blogul. So here I am. Va dedic un calduros-ca-vremea-de-afara "ne-auzim soon" si doamne-ajută.
...e o figura de stil. nu o luati personal.
















