MTF.

29 November 2005

a fost prima zi de scoala. a fost si nelipsitul microbuz, mai plin ca niciodata.
facut sandwich intre doua doamne grase, ca sa nu zic "plinute", am realizat ca in trei saptamani nimic nu s-a schimbat: scaune murdare, oameni indesati la ambele usi, si in fatza si in spate, soferi parca abia coborati din autobuzul de Scofalteni...
cea mai reprezentativa descriere a conditiilor de 'trai' in 'cotetzul pe patru roti', a fost data de replica unei studente, catre sofer (studenta care avea capul lipit de geam, bine tinut pe pozitii de un calator cu bagaj): "Va rugam nu mai opriti decat daca coboara, ca altfel le dati sperante false celor din statie, cum ca s-ar putea urca"

intr-un tarziu, calcat la maxim pe 'adibashi', am reusit sa cobor, simtind langa masina priviri furioase, probabil datorate sperantelor ce s-au dovedit false.

o placere comunala.

25 November 2005

trebuie sa remarc faptul ca Primola si-a schimbat de nenumarate ori look ul. acum cativa ani, in prima faza, a fost inlocuit staniolul dublat de hartie, cu staniol, simplu. imediat dupa, a fost introdus si un alt ambalaj. din noiembrie anul acesta, Primola are, din nou, alta imagine.

ceea ce era elementar, dar nu s-a asimilat, e ca , de 4 ani incoace, ciocolata asta are gustul ca dracu'.

un' te duci tu, m'elule ?

20 November 2005

biscuiti osteni.

18 November 2005

Cat imi place mie Antena 3, proaspat adaugata televiziune in grila operatorului de cablu.
De fiecare data, dupa o jumatate de ora ticsita cu stiri urmeaza o pauza de publicitate pe masura (cum ar spune Gradinescu, profund influentat de englezescul 'comercial break' - 'pauza comerciala').

Nimic nu ar fi atat de neobisnuit, daca nu s-ar difuza numai reclame la 'noii biscuiti-miracol, marca Lu', alternate cu spotul stingher de la Anidor.

mz team.

15 November 2005
mda, echipa mea de pe www.managerzone.com. deocamdata in 6, dar munceste serios pentru promovare.


I'm not a girl, not yet a woman !!

14 November 2005
vine mai devreme un vecin la mine la usa si imi zice:
"domnisoara, parca tatal tau avea niste chei de la subsol, as avea nevoie de ele putin"
damn it !
sa fim rezonabili. cate fete din lumea asta au par facial ???

deathstyle.

Mi-am amintit ca zilele trecute am poposit la www.deathclock.com .
Siteul iti dezvaluie data mortii tale, daca ii dai si tu anumite date, despre tine - varsta, greutate, etc. (inca am senzatia ca eu insumi as putea indeplini functia unui astfel de site, bolborosind cifre la intamplare).
Rezultatul? Secundele pe care le mai am eu de trait sunt in numar de
2,008,473,073.
and counting, reverse.

just like heaven.

12 November 2005




Ma gandesc sa ajung la Hollywood zilele astea ..


The Cure - Just Like Heaven

Motorinho.

11 November 2005
A cincea zi de greva, prima zi de pool.
Trezindu-ma la zece, am plecat fara sa mai mananc. In Motor, 'omul cu bilele' intreaba: "Masa verde sau rosie ?" .. o dilema neprevazuta ..
Am testat apoi ambele genuri, si am descoperit ca alea verzi sunt cu 'scurgere centralizata', adica bilele bagate in buzunar iti vin intr-un singur loc aflat sub masa, iar alea rosii sunt mai mici, si cu buzunare 'manuale', tip cos-de-gunoi. Oricum, de pe ambele mese era dus plusul, acesta fiind inlocuit cu un substantial strat de jeg.
Pana la urma, Motorul s-a dovedit a fi un Cannabis mai mare. un Cannabis mai mare, cu mese rosii.

outstanding.

09 November 2005

greva e de vina.

07 November 2005

jimmy legs.

05 November 2005


prima victorie la diferenta de doua goluri pe sezonul asta.
va fi, probabil, si ultima.

Hollaback grannie ..

04 November 2005





is "banana" B-A-N-A-N-A-N ??

noiembrie.

01 November 2005
Gasesc un maxi-taxi acceptabil, fac tema la fizica. Desi stau o ora cu o 'tanti' de la ARAS, scap de franceza. Bag un zece mocca la istorie, iar la sport, nu stiu cum sa relatez evenimentul ... 'efectiv' ating cosul.

Luna asta pare a prezice un viitor indepartat 'de perspectiva'.
in viitorul apropiat insa, adica maine, dau lucrare la mate.










Say hello for me:
The Amsterdams
Fredo & Pidjin
Cathartic Media
SDC
Radio Alternativ